În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Și de chipul lor pătrunsă,
Fața lacului e sură.
Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veșmânt,
Jeluindu-și frunza moartă
Se-ndoaie după vânt.
Pleacă unde după unde
Și mișcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală.
Mult aș vrea în feeria
Unei nopți de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ți clară,
Cu iubita lângă mine.
Și a undelor poveste
Nesfârșită, s-o ascult.
Dar așa, cum ești acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic al unui lac, reflectând asupra dorinței de a împărtăși frumusețea naturii cu o persoană dragă. În final, acceptă și apreciază starea actuală a lacului, chiar și în absența acelei persoane.