Drumeț în vântul negru; lin susură stuful uscat
În liniștea mlaștinii. Păsări sălbatice
Pe cer cenușiu se urmează în stol;
Derivă peste sumbrele ape.
Vacarm. În coliba surpată
Putreziciunea se-nalță cu negre aripi;
În vânt suspină mesteceni schilozi.
Seara în cârciuma stinsă. La-ntoarcere
Drumul se umple de blânda tristețe a turmelor ce pasc,
Se lasă noaptea: sar broaște din ape de-argint.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj sumbru și melancolic de mlaștină, accentuând sentimente de singurătate și dezolare. Natura este personificată, iar elementele descrise contribuie la crearea unei atmosfere apăsătoare.