Există-o lumină pe care vântul a stins-o.
Există un han de câmpie de care-un bețiv se desparte după-amiaza.
Există o vie arsă și neagră, cu găuri în care păianjenii mișună.
Există-o încăpere pe care-au spoit-o cu lapte.
Mort e nebunul. Există o insulă-n Mările Sudului
Întru-ntâmpinarea Zeului-Soare. Bat tobele.
Bărbații se-ncing în războinice dansuri.
Femeile-și leagănă șoldurile-n flori de foc și liane
Când marea e-n cântec. O, paradisul nostru pierdut.
Din codrii de aur nimfele-au plecat.
Se face-nmormântarea străinului; ploaia, atunci, se stârnește-n sclipiri.
Fiul lui Pan ia-nfățișarea unui terasier,
Dormind la amiază pe-asfaltul încins.
Există-ntr-o curte fetițe-mbrăcate sfâșietor de sărac.
Există odăi răsunând de sonate și-acorduri.
Există umbre ce-n brațe se strâng înaintea unei oarbe oglinzi.
Convalescenți se-ncălzesc la fereastra spitalului.
Pe canal în sus un vapor alb transportă molimi sângeroase.
Sora străină se-arată din nou în coșmarele unuia.
În aluniș odihnindu-se, ea se joacă cu stelele lui.
Studentul, ce poate-i un dublu al său, o privește-ndelung prin fereastră.
În urmă-i stă fratele mort. În negura camerei lucruri ciudate vor să umble prin fața lui.
În roșii hiacinturi pălește-apariția tinerei infirmiere.
E seară-n grădină. Se zbat liliecii de-a valma prin galeria boltită.
Copiii portarului joaca și-o lasă și caută aurul cerului.
Există un nor ce se-mprăștie. În frunziș grădinarul se spânzură.
Brune și-albastre culori se întunecă-n seră. Există pieirea spre care suntem mânați.
Unde zăceau morții de ieri, se-ntristează îngeri cu albe aripi zdrobite.
Sub stejari rătăcesc demoni cu frunți arzătoare.
Tac în ținut mlăștinos vegetații trecute.
Există un Zeu al vântului-șoaptă ce părăsește tristele locuri.
Moarte-s bisericile, viermii se cuibăresc în firide.
Vara a pârjolit grânele. Păstorii departe-au plecat.
Pe unde întruna cutreieri atingi o viață ce-a fost.
Goi, pomii și morile umblă în vântul de seară.
Noaptea ridică-n orașul distrus negre corturi.
Ce deșărtăciune e totul!
Sensul versurilor
Piesa explorează un peisaj dezolant și fragmentat, plin de imagini simbolice ale morții, decăderii și pierderii. Versurile juxtapuse elemente sacre și profane, sugerând o lume în care speranța și credința au fost înlocuite de deznădejde și deșertăciune.