Pe unde, prin umbra-ntomnaților ulmi, coboară cărarea devastată,
Departe de colibele de frunzare și păstori adormiți,
Pururi sumbra făptură-a răcorii-l urmează pe pribeag.
Peste puntea osoasă, vocea de hiacint a băiatului
Domol spunând legenda uitată-a pădurii,
O boală, mai blândă acum, tânguirea sălbatică-a fratelui.
Un verziș sărăcăcios atinge astfel genunchiul străinului,
Capul împietrit;
Albastrul izvor mai aproape susură tânguirea femeilor.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic și o călătorie printr-o zonă împădurită, evocând sentimente de pierdere și amintiri estompate. Personajul principal pare a fi un pribeag urmărit de răcoare, într-un cadru dominat de umbre și tânguiri.