Adânc, străbunu-ncâlcit,
rădăcină a tuturor
celor durați, ascuns izvor
niciodată privit.
Coif de asalt, corn la vânat,
stihuri cărunte,
frate pe frate mâniat,
femei ca lăute.
Ram cu ram, strâns se înșiră,
liber, nicăieri nu e.
Unul, o, suie, suie.
Dar tot se rup încă.
Sus, drumul însă,
se-ndoaie ca liră.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de origine și destin, sugerând că trecutul ne influențează prezentul. Versurile descriu o căutare a identității și a sensului vieții, dar și o luptă continuă cu obstacolele.