Nave roșii pe Ocean azur,
Pribege, cu drapele de bucurie,
Corăbii încotro goniți?
Domni: plăceri interne, triste,
Beții line.
Nave roșii, he, unde mergeți?
La voi pe punte, un mut șade,
Dă semnale, aplaudă, e la cârmă.
Pe oceanul vesel, un drag marinar:
E vesela Moarte.
Pe navă roșie, cârmaci vesel,
Aho, pe mine nu mă luați?
Îmi place să zbor în Neant,
Orice frumos, orb, efemer,
Îmi sunt dragi.
Pe navă roșie, pe Ocean azur
Pâcle galbene să mă-nvăluie.
Să gonesc cu cârmaciul mut,
Să sune navele rătăcite-n pâclă,
Bucuriile.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea morții personificate ca un cârmaci vesel pe o navă roșie, invitând la o călătorie spre neant. Vorbește despre atracția față de frumusețea trecătoare și efemeră, sugerând o acceptare a inevitabilului sfârșit.