Bălăcesc prin paragină:
Peste tot bălărie, mohor.
Cunosc acest câmp sălbatic,
Ungurescul Ogor.
M-aplec până-n sfântul humus:
Virgin, dar ceva îl roade.
He, bălării până-n cer,
Unde e floare?.
În jur lujeri aprigi,
Pândesc sufletul mort de ogor,
De miros de flori trase
Mă îmbăt cu amor.
E calm. Beldia, mohorul
Mă atrag, ascund, devin murdar
Și răsuflă un vânt râzând
Prin Ogorul ungar.
Sensul versurilor
Piesa descrie un câmp sălbatic și abandonat, un ogor unguresc, unde natura a preluat controlul. Vorbitorul se simte atras de acest loc, dar și dezolat de lipsa florilor și de prezența paraginii, căutând frumusețe într-un loc aparent pustiu.