De la pământ se rupse zarea
Și aburul se culcă-n văi,
Pădurea-n umbre-și ține starea,
Iar creștetele în văpăi.
Nici nu observ din seara caldă
Cum razele își pierd din loc
Și arbori însetați cum scaldă
Cununile în roșul foc.
Ca visu-ascuns, mereu spre plusuri
Umbrele lor tot cresc treptat
Și-n purpuriul de apusuri
Povestea li s-a înălțat.
Simțind c-o viață dublă-i dată,
Însuflețite-ndoit,
Țărâna văd apropiată
Cerând un cer nețărmuit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă naturală la apus, unde elementele pământului și cerului se contopesc într-o atmosferă mistică. Versurile sugerează o transformare subtilă a peisajului, reflectând poate o schimbare interioară sau o percepție mai profundă a realității. Natura devine un simbol al dualității și al aspirației către ceva mai înalt.