Pe ogoare niște țărani sobri,
tăcuți, pornesc spre acasă.
Zăcând laolaltă: râul și eu,
sub inimă, cu iarbă moale întinsă.
Râul e lin, rostogolind un calm imens,
grija și povara-n mine, rouă ajunse;
nici bărbat, copil, ungur, nici frate,
doar un om obosit e aici, întinzându-se.
Amurgul pacea o împarte,
o felie-s din pâinea ei caldă,
se odihnește și cerul, pe Mureș
și pe fruntea mea, stele se arată.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea unui om obosit care găsește alinare în natură, lângă un râu, la apus. El se identifică cu peisajul și simte cum grija și povara se transformă în rouă, găsind un moment de pace și odihnă.