Îmi atârnă la fereastră
Iarba cerului, albastră,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n neștire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind alb și tremurând.
Scama tristeților mele
Se-ncurcă noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad în călimarul meu.
Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
Aș cânta: nu cânt și sunt
Parc-aș fi și nu mai sunt.
Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultând glasul ciudat
Al mlaștinii și livezii.
Și semnez: Tudor Arghezi.
Sensul versurilor
The poem explores the speaker's uncertainty about existence and their place in the world. It reflects on the transient nature of life and the search for meaning in a world filled with both beauty and sorrow.