Trestie, trestie, pe cine ascunzi,
Vântul de seară pe cine-nfioară?
Horbota-ți neagră și multă-nfășoară
Umeri albi și rotunzi.
Valuri, voi valuri, cui i-ați șoptit
Șoapta adâncă, ascunsă și gravă?
Veți mai păstra oglindirea suavă
A chipului ei neclintit?
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă contemplativă în natură, plină de mister și melancolie. Elementele naturii, precum trestia și valurile, par să ascundă secrete și să reflecte o frumusețe efemeră.