Îmi place să privesc afară.
– Când au căzut aceste frunze?
Și arborii se scuturară,
Și-n vizuini adânci, ascunse.
Stau vulpi roșcate. Stoluri, salbe,
Peste pădure nori de ceață,
Ca niște zburătoare albe
Plutind, de vârfuri se agață.
Negru pământul se arată;
Pe câmpuri vântul iar adoarme.
O ciută cade fulgerată
De trăsnetele unei arme.
Și liniștea cu-aripi ușoare,
Prin mii de pori respiră-n toamnă.
Doar plopii mistuiți în zare
Spre depărtare mă îndeamnă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, plin de imagini vizuale puternice. Natura este personificată, iar starea de liniște este întreruptă de un eveniment violent, sugerând fragilitatea vieții.