Cerul tău de pământ dulce
(aiura un tren foarte departe)
coapsele tale cu frunzele de tutun copt
haimanalâcul pletelor tale roșii
peisaj de flaute, somn, alge, muguri, mirt și lemn
c-un prosop muiat în sânge, soarele freacă
tinicheaua valurilor
rândunelele parcă au înnebunit
știința ne mustră din filozofie
limbajul ne mustră din istorie
oratoria mosoarelor mentolând această pădure sexuală
monade
ziua își răstoarnă mitologia pe prund
vâsle banchize monade
Parisul e un mare ametist
înaintez în lumină ca-n pietrele tale
sunt niște migale prin aer
pline de miros de vin și de castane
deasupra orașului vântul plutește înalt și gălbui
înalt bat ierburile-n totemul tribului
Tu-n rochie galbenă Tu-n rochie verde
pe-o colibă
Antiope cea ascunsă-n munți
strânge bolovanii prăvălirii
cântă Amfion
de cealaltă parte a umerilor
Sensul versurilor
Piesa este o succesiune de imagini poetice, evocând un peisaj oniric în care elemente naturale, mitologice și urbane se întrepătrund. Versurile creează o atmosferă misterioasă și contemplativă, sugerând o călătorie interioară prin amintiri și senzații.