Ciosvârta de crivini culcată-n nămol
Împrăștie limpezi chimvale pe unde,
Dar spintecă șesul nuanțele-afunde
Când plopii își astupă picioarele goale.
Pântecu-n bozii năvalnic se-mbuibă,
Șuvițe de lapte-i împrejmuie obrazul;
Asemenea se-ndoaie sărutul, grumazul
Iar seara o mulge un fum și o scuipă.
Și totuși mai joacă lumina prin toamne,
Mesteceni răsar din clavire la hanuri.
Vărsată-i căruța averilor, Doamne –
Miroase a votcă, și-a stepă, și-a lanțuri….
Treziții mei paltini cu hangeri de sigă
Adulmecă somnul pădurii, opac.
– Dar scade ecoul întors în copac
și cruzii voievozi putrezesc în taigă.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal dezolant, plin de imagini puternice și contraste. Natura este personificată și surprinsă într-un moment de declin, sugerând o meditație asupra trecerii timpului și a pierderii.