Toamna mi-a bătut în ușă
într-o noapte solitară,
și văzduhul din pădure
l-am găsit cu frunza rară.
Întâlnii ciocănitoarea;
își bătea de codru ciocul
și, zburând din zare-n zare,
parcă-și încerca norocul.
Ciocul ascuțit, de fildeș,
codrul îl face să răsune.
Numai veverița-n grabă
strânge slavă și alune.
Prins de liniștea pădurii,
mă-mbătai de cer în seară,
și spre frumusețea lunii
înălțai, de-argint, o scară.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă melancolică de toamnă într-o pădure, unde naratorul este captivat de liniștea și frumusețea naturii. Versurile evocă un sentiment de contemplare și reverie, sugerând o conexiune profundă cu mediul înconjurător.