Ion Pillat – Scutul Minervei XVII

XVII.
Nu-s vindecat cu totul, senino, de Himeră.
Pe buze tot îmi arde sărutul blestemat
Și-n ochiul rău și verde, pe care l-am urmat
Atât de mult pe vremuri, ivirea mea tot speră.
De nimeni dezlegată și astăzi îmi oferă
Enigmă-i dureroasă un sfinx neîndurat.
Și sufletul ce-n gheare atât i-a tremurat,
Mai tremură privindu-l și-acum din altă sferă.
Nu-s vindecat cu totul, Minerva mea. Simt încă
Harpiile pe frunte ca zborul lor nefast.
Mai simt străvechea spaimă și vraja ei adâncă.
Iar glasul de sirenă tot mai suav îmi sună
În cântecele morții, amăgitor și vast,
Ca marea care-și mișcă argintul viu sub lună.

Sensul versurilor

Piesa exprimă o luptă interioară cu amintiri dureroase și influențe negative din trecut. Vorbitorul se simte încă legat de aceste experiențe, chiar și în prezent, și caută vindecare, dar este încă bântuit de trecut.

Lasă un comentariu