O, doamne, acest vânt care smulge ultimele frunze,
care-nchide canatele ferestrelor așa cum
bunica-nchide sertarele scrinului
când se-nnoptează și îngerilor din câmpii li-i somn,
uzi leoarcă-n căruța
părăsită puțin mai încoace de livada cu măslini,
iar prin odăi mai burnițează încă,
mai burnițează prin oglinzile verii care și-au pierdut luciul.
Unde s-au dus rochiile de borangic,
pantofii albi ai surioarei,
zâmbetul grădinarului și glasurile fetelor
când deschideau grilele-oblonului
și-atârnau în odăi lumini pătrate?
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței. Imaginile naturii, cum ar fi vântul și frunzele, sunt folosite pentru a simboliza efemeritatea vieții și amintirile pierdute.