Oriunde ne îndreptăm în furtuna de roze,
e noaptea de spini luminată, și al frunzișului
tunet, ce în boschete abia se auzea,
ne urmărește acum pas cu pas.
Unde se stinge mereu ce rozele aprind,
ploaia ne mâna în râu. O, noapte mai îndepărtată!
O singură frunză, ce ne-a atins, plutește cu valurile
în urmă noastră, până la vărsare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie printr-o furtună metaforică, plină de amintiri și regret. Elementele naturii, precum rozele, spinii și frunzele, simbolizează frumusețea și durerea trecutului, în timp ce călătoria spre vărsare sugerează o acceptare a inevitabilului.