aria

Oriunde ne îndreptăm în furtuna de roze,e noaptea de spini luminată, și al frunzișuluitunet, ce în boschete abia se auzea,ne urmărește acum pas cu pas.Unde se stinge mereu ce rozele aprind,ploaia ne mâna în râu. O, noapte mai îndepărtată!O singură frunză, ce ne-a atins, plutește cu valurileîn urmă noastră, până la vărsare.