Ziuă – piatră de cer
lângă somnul de-amiază al ferigilor;
sporii nuntesc în priveliștea ochilor
umbra ne prinde în plasă – paing.
O, amețitule, vânt beat de polenuri
astfel se depune tăcere
în pietre, în urne, în cuvinte;
astfel murim însoriți
și brazii seamănă păduri din alt veac
peste țestele noastre
împușcate în ceafă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea morții și a tăcerii care se așterne peste toate, folosind imagini din natură. Sugerează o acceptare melancolică a sfârșitului, văzut ca o parte naturală a ciclului vieții.