Nu suportă vederea Laurei, dar totuși o caută.
Sunt animale-n lume ce-au putere
ca să privească-n soare când lucește;
dar pe-altele lumina le orbește
și ies doar seara când aceasta piere.
iar altele au nebuneasca vrere
să intre în văpaia ce vrăjește,
și astfel mor, căci focul dogorește;
la fel și eu, mă ard și simt durere.
Nu pot răbda lumina ce seduce
pe care-această doamnă o emană,
căci umbră nu-i, iar seara nu sosește.
și cu ochi plânși și-având în piept o rană
destinul, ca s-o văd, acum mă duce;
dar bine știu că ea mă pârjolește.
Sensul versurilor
Sonetul exprimă chinul unui îndrăgostit care, deși conștient de suferința pe care i-o provoacă iubirea pentru Laura, nu se poate abține să o caute. El se compară cu animalele atrase de lumină, chiar dacă aceasta le orbește sau le distruge.