Iubirea îl umple de speranță, însă Laura nu are milă de el.
Dacă dorința oarbă ce distruge
inima-n mine nu mă amăgește,
va veni ora, fiindcă timpul fuge,
când ea de mine se milostivește.
Ce umbră rea semințele-ar constrânge
să nu-și dea rodul care ne hrănește?
ce oaie-n staul behăie și fuge?
ce stă-ntre spic și mâna ce cosește?
Habar nu am; și totuși știu prea bine
că pentru a-mi umple viața de durere
iubirea pune dulci speranțe-n mine.
Dar ce-am citit cândva în minte-mi vine,
că doar în ziua-n care omul piere,
preafericit cu-adevărat devine.
Sensul versurilor
The sonnet explores the speaker's unrequited love for Laura and the pain it causes. He oscillates between hope and despair, ultimately finding solace only in the idea of death as a release from suffering.