Pe un dulce tărâm, fericite voi, Genii!
Strălucite, zeiești adieri
Ușor vă ating,
Ca degetele femeii la harpă
Sfintele strune.
Fără ursită, precum adormitul
Copil, respiră cereștii;
Cast ocrotit
Într-un mugur de rând
Înflorește de-a pururea
Spiritul lor,
Iar ochii, preafericiții,
Privesc în tăcuta,
Pe veci claritate.
Ci nouă nu ne-e lăsată,
În niciun loc alinarea,
Se petrec și se surpă
Chinuiți muritorii,
Orbește zvârliți
Dintr-un ceas în altul,
Ca apa din piatră
În piatră căzând,
Mereu în abisu-ndoielii.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastul dintre starea fericită a geniilor și condiția dificilă a muritorilor, aruncați în incertitudine și lipsiți de alinare. Se reflectă asupra naturii efemere a vieții și asupra căutării sensului într-o lume plină de îndoieli.