Roua picură încet și visuri se adună; necunoscute paloșe
Deodată se ciocnesc în fața ochilor mei treziți din vis.
Apoi zgomotul surd de călăreți căzuți și țipetele
Necunoscutelor oști pierind, îmi lovește auzul.
Noi care arăm azi, lângă piatra druizilor, pe țărm,
Cairnul cenușiu de pe deal când ziua cade înecată în rouă
Obosiți de împărățiile lumii, ne închinăm ție,
Stăpâne al stelelor tăcute și al porții înflăcărate.
tr. Ion Pillat
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune mistică a unui câmp de luptă antic, unde sacrificiul și moartea se împletesc cu elemente ale naturii și credințe străvechi. Vorbitorul, obosit de lume, se închină unei puteri superioare, stăpân al stelelor și al unei porți simbolice.