Agathodaimon – Tristețea Vehementă (Part 2)

Străinule ce bați la poartă, de unde vii și cine ești?
Străinule de lumea noastră, răspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trăiși coșmarul nepovestitelor povești
Și-n care stea găsiși culoarea decoloratei nebunii?.
„De unde vin? De unde pot veni, când ochii-mi
plini de regrete și tristeți par 2 candele-aprinse
în cripta morților poeți?”.
Priviți, sunt gol, căci calea-mi fuse-atât de lungă
Și-n calea mea-ntâlnii pe rând pe toți
Câți vrură să vă vândă podoabe noi ce nu se vând
Pe cei ce vrură să vă-ndrume spre mai bine
Spre-acel îndepărtat întrezărit
În armoniile eterne dintr-un sfârșit și-un infinit.
„De unde vin? Eu vin din lumea creată dincolo de zare
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi”.
Deschideți poarta dar, veniți în jurul meu degraba
Porniți cu mine-mpreună spre lumea-n care nu-s
castele cu punți și șanțuri feudale
Nici ruginite porți de aramă la care bat cei noi sosiți
Veniți cu toți cât mai e vreme și mai puteți cânta!.
Veniți, să v-aprind în suflet lumina stinselor faclii
Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii
Iar cânturile voastre cu care azi cerșiți o pâine
Să le cunun cu strălucirea aurorelor de mâine.
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare!