Aurul toamnei căzut în noroi
Îl zdrobim în călcâie, în tălpi
Ţinem pe umeri ca nişte stâlpi
Zările vinete amândoi.
Sângele ni-l adună pământul.
Doar carnea ne-o lasă şi oasele
Să le clătinăm prin frumoasele
Zile în care ne spulberă vântul.
Sub frunte gândul încă rămâne,
Îl rup cu inima-n două, în două,
Îl mânjesc cu lună, cu rouă
Şi ţi-l întind proaspătă pâine.
Aurul toamnei pe câmp şi-n pădure
Îl strivim mohorâţi cu picioarele.
Dârdâim şi-aşteptăm soarele
În carul lui de foc să ne fure.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și acceptare a efemerității vieții, folosind imagini puternice ale toamnei și ale naturii. Vorbește despre transformarea și despre așteptarea unei eliberări finale.