Din motive incerte
sub circumstanțe neștiute
Ființa Ideală a încetat să mai fie satisfăcută.
Ar fi putut continua la infinit,
tăiată din întuneric, forjată din lumină,
în grădinile sale adormite deasupra lumii.
De ce, oare, a început să caute senzații tari
în compania rea a materiei?
La ce bun ar fi pentru epigoni,
inepți, bătuți de soartă,
lipsindu-le orice cale către eternitate?
Înțelepciunea saltă
cu un ghimpe înfipt în călcâiul său?
Armonia a deraiat
de la apele învolburate?
Frumusețea
cu viscerele sale neatrăgătoare
și Binele –
de ce umbră,
când nu avea una înainte?
Trebuie să fi fost un motiv,
oricât de incert,
dar chiar și Adevărul Gol, ocupat cu răvășirea
garderobei pământului,
nu-l va trăda.
Să nu mai zic, Platon, de acei poeți îngrozitori,
gunoi împrăștiat de briza ce vine de sub statui,
resturi ale acelei mărețe Tăceri de sus.
Sensul versurilor
Piesa explorează căderea idealului platonician, motivată de o curiozitate inexplicabilă pentru lumea materială. Se pune sub semnul întrebării utilitatea acestui ideal pentru oamenii obișnuiți și se sugerează o pierdere a armoniei și a frumuseții.