Când văd în hronicul de altădată
Slăvindu-se trecute frumuseți,
În stihuri vechi domnițe lăudate
Și cavaleri chipeși și semeți.
Atunci îmi spun că și picior și mână
Și buze, ochi și frunte, le-au cântat
Străvechii barzi ca pururi să rămână
Acel frumos ce ție azi ți-e dat.
Deci cântul lor e doar o prevestire
A timpului răsplin de faima ta;
Dar nevăzându-te, să nu te mire –
Că n-au avut și har spre-a te cânta.
Dar noi ce azi luăm la tine-aminte,
Avem priviri, dar nu găsim cuvinte.
Sensul versurilor
Sonetul CVI explorează tema frumuseții atemporale, sugerând că poeții din trecut au prevestit frumusețea prezentă. Vorbitorul admiră frumusețea subiectului, dar se simte incapabil să o descrie adecvat.