Cei ce de stele dăruiți au fost,
Cu titluri și onoruri se fălesc,
În timp ce eu am un destin anost,
Căci nu mi-au dat ceea ce prețuiesc.
Măreții prinți petalele-și întind
Cum fac și gălbenelele la soare
Ce simt a lor trufie-adânc zvâcnind
Și mor în slavă doar la o încruntare.
Iar cel faimos, ce-n luptă dârz a mers,
Și-a biruit de mii și mii de ori,
Când e învins, din cronici este șters
Și e uitat de toți adeseori.
Dar eu iubesc și sunt mereu iubit,
Căci nici n-alung, nici nu sunt izgonit.
Sensul versurilor
Sonetul explorează contrastul dintre efemeritatea faimei și a onorurilor lumești, comparativ cu constanța și siguranța iubirii reciproce. Vorbitorul preferă o relație stabilă și reciprocă în locul ambițiilor deșarte.