Biet suflet din pământul păcătos
Ce-n forțe rele te înveșmântezi,
De ce te irosești și rabzi zelos
Și-al închisorii zid îl decorezi?
De ce să cheltuiești necumpătat
Pe-acest palat ce se va nărui,
Care de viermi va fi revendicat
Și-apoi mâncat? Așa se va sfârși?
Ei bine, atunci profită de-al tău rob
Și satisface-ți foamea plin de-avânt;
Pierzi vremea cu prostii, ca un neghiob,
În loc să crești, căci trupul e pământ.
Mănâncă Moartea, ce ne va zdrobi,
Când Moartea-i moartă, nu mai poți muri.
Sensul versurilor
Sonetul explorează conflictul dintre suflet și corp, îndemnând sufletul să se hrănească spiritual și să învingă moartea. Corpul este văzut ca o închisoare temporară, iar adevărata viață se găsește în transcenderea materialului.