O! Dac-ai fi în întregime-al tău,
Dar nu eşti, dragul meu, cât timp trăieşti;
De-acel sfârșit să te gătești mereu
Și-al tău chip drag cuiva să-l dăruiești;
Căci dacă şarmul tău luat cu împrumut
Nu-l vei fructifica, o să devii
Un suflet singur, când ai dispărut,
În loc într-un urmaş frumos să fii.
Căci cine-ar vrea căminul ruinat,
Când e cinstit de orice gospodar,
Ce-l vrea de vântul iernii apărat,
Ca şi de gerul veşnic, funerar?
Numai risipitorii. Dar cum ştii
De tatăl tău, şi fiul tău va şti.
Sensul versurilor
Sonetul explorează tema moștenirii și a perpetuării frumuseții prin urmași. Vorbitorul îndeamnă persoana iubită să nu-și risipească farmecul, ci să-l transmită mai departe, pentru a evita singurătatea și uitarea după moarte.