În primăvara ta mi-ai fost departe
pe când Aprilie-ncerca nocturn
un duh al tinereții să deșarte
și se-nsoțea în danturi cu Saturn.
Nici tril de pasăre, nici flori subtile,
lucind și-nmiresmate felurit
nu m-au făcut să laud vara-nfile,
nu le-am cules potirul răsărit.
Nu m-a mirat a crinului zăpadă
și n-am slăvit al rozei stacojiu;
ele întrupau fără tăgadă
tipare-asemeni chipului tău viu.
Te regăseam, privindu-le, ecou,
al iernii ce mă-nvaluie din nou.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de nostalgie și pierdere, evocând amintiri ale unei iubiri trecute, asociate cu imagini ale naturii. Naratorul găsește ecouri ale persoanei iubite în elementele naturii, dar este copleșit de sentimentul de pierdere și de venirea iernii.