E muzica, de ce-asculți cu mânie?
Frumosul nu-i potrivnic frumuseții,
De ce iubești ceva ce nu te-mbie,
Mâhnirea ți-e prilej de dispoziții?
Dacă o armonie reușește,
Nuntirea ei, auzul să-ți rănească,
E doar dojana dulce, ce smintește
Spre solitar menirea ta firească.
Vezi lângă-o strună, soț fiindu-i alta,
Cum se armonizează împreună;
Sunt mamă fericită, prunc și tată,
Ce laolaltă scump acord îngână.
Un cântec mut din strune-ngemănate
Îți fredonează: „singur, nu se poate”.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ideea că frumusețea și armonia nu ar trebui respinse, ci îmbrățișate. Singurătatea este contrară naturii umane, iar conexiunea și armonia cu ceilalți sunt esențiale pentru o viață împlinită.