Vast și cenușiu este cerul,
un simulacru
pentru toți în afară de cel ale cărui zile
sunt lungi și cenușii, și –
În ierburile înalte și uscate
un țap răscolește
Cu coarnele pământul
– Am capul în nori
dar cine sunt eu..?
Și uluită inima-mi tresare
la gândul unei iubiri
nemărginite și mohorâte
învăluindu-mă în tăcere.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și melancolie într-un cadru natural pustiu. Naratorul reflectă asupra propriei identități și asupra unei iubiri nemărginite, dar mohorâte, care îl învăluie în tăcere.