Cerul și-a revărsat
întreaga amăreală.
Din întunecata lui metamorfoză
toată ziua
plouă, plouă
fără încetare.
Totuși, zăpada se menține
albă deasupra pământului.
Dar apa, apa
care se adună cu sprinteneală
dintr-o mie de izvoare,
pistruiată,
își taie drum
prin gheața verde-a rigolelor.
Strop după strop alunecă
pe lujerii ierbii ofilite
peste plombele terasamentelor.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi ploioasă de primăvară, unde tristețea cerului se reflectă în ploaia neîncetată. În ciuda persistenței zăpezii, apa își croiește drum, simbolizând tranziția și schimbarea inevitabilă.