Dalbe stânci își scapă lacrimi
Iar pârâul tot le trece
Pe unde frunze-n sânge-ncearcă
Să se strige-n cerul rece.
N-a trecut demult vreo ploaie
Pe cărarea asta-n nimeni,
Însă jilavă-mi e haina
De-azuriul înălțimii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj montan melancolic, unde natura pare să reflecte o stare interioară de tristețe și singurătate. Observatorul se simte copleșit de frumusețea rece și impunătoare a munților, resimțind o conexiune profundă cu natura.