Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,
Și-am spus că trupul nu-i mai mult decât sufletul,
Și nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decât vreunul din noi,
Și oricine face două sute de pași fără dragoste se-mbracă-n lințoliu de moarte,
Și eu sau voi, cu buzunarele goale, putem cumpăra ce-i mai scump pe pământ,
Și să privești ori s-arăți o păstaie de mazăre doldora de boabe e mai presus decât orișice știință din veac.
Și nu-i meserie sau slujbă în care un tânăr vrednic să nu poată ajunge erou,
Și nu-i lucru firav să n-ajungă a fi butucul roții universului.
Și spun oricărui bărbat și oricărei femei: Să vă rămână sufletul netulburat dinaintea unui milion de universuri!
Eu spun umanității: Nu fiți curioși ce face Dumnezeu, Pentru că eu sunt curios să știu ce faceți fiecare și nu sunt curios de Dumnezeu.
(Nici n-am cuvinte să vă spun cât sunt de liniștit în ceea ce-L privește pe El și moartea.).
Aud și văd pe Dumnezeu în fiecare lucru și totuși eu câtuși de puțin nu-L pot pricepe,
Și nici n-am să pricep cine-ar putea să fie mai minunat decât eu însumi.
De ce-aș dori să-L văd pe Dumnezeu mai bine decât Îl văd astăzi?
Eu văd câte ceva din El în fiecare din cele douăzeci și patru de ceasuri și în fiecare din secundele fiecărui ceas,
Îl văd în chipul bărbaților și femeilor și în propriul meu chip din oglindă
Găsesc scrisori de-ale Lui lăsate pe străzi și fiecare poartă semnătura Lui,
Și le las acolo unde sunt, pentru că știu că, ori încotro m-aș duce,
Altele vor ajunge punctual la destinație acum și-n vecii vecilor.
Sensul versurilor
Piesa explorează relația dintre sine, divinitate și natură. Vorbitorul își afirmă propria valoare și importanța, refuzând să se lase intimidat de concepte abstracte precum Dumnezeu. El găsește divinitatea în lucrurile simple și în propria existență.