De pe-acoperiş curg lacrimi în uluc,
spre palma râului schiţând o hartă;
iar în ceruri, buze ţuguiate sug
din vinete mamele ca de piatră.
Şi bolta- iată – limpede e, clară:
spre ţărmul unde marea se arată,
un beduin plouat mână-a povară
cămila Nevei, dublu cocoşată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o imagine melancolică a orașului Petersburg, folosind metafore puternice legate de natură și elemente urbane. Versurile sugerează o atmosferă apăsătoare și o reflecție asupra frumuseții și tristeții orașului.