În fiecare seară
un corb trage la doamna Corceaghina
și aduce orașul în cioc
ca pe un sâmbure de cireașă.
În alte seri își uită locuința.
Odată s-a oprit la curve
și a furat o curvă
și femeia cânta:
Noi suntem gonite de lume
dar ce ne pasă de voi
la noi vin oamenii noștri
și noi îi târâm în noroi
ne îndrăgostim și de animale
căci femeile iubesc mult în Savoia
doamnele vin cu câinii la noi
când vor să le facem nevoia
când câștigăm bani îi bem
că ne plac nopțile cu tutun
cine nu bea e un prost
cine nu vine la noi e nebun.
dansăm și eu plătesc lui Ruth
că știe să mă tragă bine când sunt răcită
și știe să mă bată.
În fiecare seară
un corb trage la doamna Corceaghina
și corbul e om
și omul sunt eu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume marginală, populată de personaje care trăiesc la limita societății. Corbul devine un simbol al acestei lumi, iar identitatea naratorului se contopește cu ea, sugerând o acceptare a propriei condiții.