Cine m-a strigat
când îmi curățam flautul de cântece?
Cine m-a cunoscut
când în suflet îmi putrezeau femeile de iubire?
Cine mi-a întins brațele
când diminețile se târâu prin casă ca preșurile?
Cine m-a întrebat de mine
când îmi întorceam drumurile ca vitele de la pășune?
Cine m-a mângâiat
când liniștea îmi crescuse pe frunte ca un mușchi?
Oh mările atârnate de proră,
deșerturile adormite cu oazele de gât.
Prietene, tu ai suflet?
Pe tine te-a întrebat cineva de suflet?
Cine-ți va peria hainele de insomnii
când mâinile nu se vor mai întinde după vis?
(din vol. virgil carianopol, 1933)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de introspecție profundă și singurătate, în care naratorul se simte neînțeles și ignorat. El caută o conexiune umană autentică și se întreabă dacă cineva îi pasă cu adevărat de starea sa interioară.