Să fii orb este infinit mai trist,
Decât să fii poet pășunist.
Cei ce nu simt durerea de țară,
În săul nedumeririi lor o să piară.
Pentru că numai un orb poate rămâne,
Aplecat peste rănile sale, ca un câine,
Să-şi lingă suferințele închipuite,
Când straiele țării-s zdrențuite.
Decât să mă cânt numai pe mine, la toți dracii,
Mai bine rămân cântărețul norodului de la coada vacii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică aspră la adresa celor insensibili la suferința țării, preferând să se complacă în propriile probleme. Autorul preferă să fie vocea poporului, chiar și a celui umil, decât să se preocupe doar de sine.