E o noapte ca-n poveste,
Noapte plină de misteruri
Şi-o armonie atât de dulce,
Linişte ca şi-n ceruri.
Păsărele obosite
Dorm în leagăne de ramuri,
Pe când luna visătoare
Îşi trece razele prin geamuri.
Obosit de atâtea vise,
lângă geam, poetu-apare,
În lumina blândă-a lunei
Chipul său măreţ răsare.
Dorul aprig nu-i dă pace
să adoarmă cu gândul bun,
căci el ştie că iubita
va veni pe acelaşi drum.
Ca şi-n fiecare seară
vom vorbi de-al lumei rost,
înecând c-o sărutare
toate relele ce au fost.
Vino, ceas dorit, mai iute,
tu-mi răpeşti melancolia,
prefăcând în versuri clare
tot ce simt, căci armonia.
Unui vers, readuce în suflet
liniştea cea mult dorită,
timpul acesta e timp de rugă
închinat l-a mea iubită.
Dar ce spun, e un vis acesta,
căci iubita e departe…
Freamătul duios de frunze
îmi aduce blânde şoapte.
Mângâieri, ce pentru-un suflet
ca al meu e o alinare,
e frumoasă noaptea asta
pentru vis şi aiurare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui poet pentru iubita sa, într-o noapte liniștită, dar plină de melancolie. Natura și visele îi oferă alinare, dar absența iubitei umbrește frumusețea momentului.