Nu spune nimănui ce știi și ce-ai văzut:
E-o cale de-a-nțelege mai tristă, dar curată.
De câte ori și zborul nădejdii ți-a căzut,
Să n-afle nici frăția, nici pizma niciodată.
De-ai aripi, ți le-ascunde, de-ai nimburi – de asemeni.
Nu-ți cheltui mireasma, ca rozele și crinii.
Ascunde-ți-o și steaua, ca-n sânul unei cremeni.
Ea știe că-i zălog de taină al luminii.
Clădește-ți, frate, viața cu peșterile-n tine,
Departe de-altă viață, departe de-altă rază,
Și pardosindu-ți noaptea cu lespezi de rubine,
Vei ști tu singur dacă se sting ori scânteiază.
O punte duce-n bezna-ncuiată cu zăvor –
Sfărâmă-i-o și puntea, aruncă-ți și unealta.
Tu vei cunoaște singur, și-nvins și-nvingător,
Ce goluri și prăpăstii îți leagă-o zi de altă.
Sensul versurilor
Poezia îndeamnă la introspecție și la păstrarea secretelor personale. Sugerează că adevărata cunoaștere și înțelegere vin din interior și că este important să ne protejăm vulnerabilitățile de influențele exterioare.