Morți în crucea nopții? Nu cred,
Totuși, clopote, ca-n bură,
Gângăvesc.
Clopote de lemn, cu putred
Glas, jelesc,
Și gândirea-i arătură
Peste care boi de zgură plugăresc.
Trăgătorii și groparii
Lângă morții viitori
Dorm, gândesc.
Totuși, jalnic lăutarii
Izbucnesc,
Și din gură de cântători
Vorbe: „slabi și trecători”
Se-nnădesc.
Se-nmormântă noaptea, parcă,
Unii morți ieșiți din legi..
E târziu!
Sufletul răzleț se-mbarcă.
În sicriu
Și vâslește spre pribegi,
Și te schimbă să-nțelegi
Cenușiu.
Eu sunt mortu, eu groparii,
Cimitirul și presviții!
Eu jelesc!
Vânturi treieră stejarii
Și-i smuncesc,
Ploaia plânge rătăciții.
Și, în mine, și iubiții
Mucezesc.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a condiției umane fragile. Vorbitorul se identifică cu moartea, groparii și cimitirul, exprimând un sentiment profund de deznădejde și melancolie. Totul se transformă și se descompune, inclusiv iubirea.