Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
Nevăzutul și neștiutul, ai putea
Veni la mine, parcă,
Și te-ai lăsa primejdiei din barcă.
Și nu te-ai mai gândi la nimic,
Nămolurile tainelor toate
Zac în mine răsturnate.
Luntrea târâtă de ele
Se lovește de nuferi și stele.
Într-o limbă barbară
Ți-aș spune povești dintr-o țară.
Vorbele, ca o țărână
Din șesurile ei ți le-aș presăra pe mână.
Și-n lacrimi se vor trezi
Apele țării dinspre miazăzi.
Ascultă: râurile-i trec prin mine.
Le auzi tu destul de bine?
Ascultă: grăiește cucuruzul.
Pricepi creșterea lui cu auzul?
Uite-n livadă stupii,
Uite-n vifore lupii,
Uite cerbii,
Uite firul ierbii.
Vezi
Herghelii, stoluri, turme, cirezi?
Toate ale mele sunt și de mine țin.
Tot ce nu-i al meu și e străin.
Din perinile munților, la rîul lat,
Dumnezeu și-a așternut pat
Și s-a culcat.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune profundă cu natura și spiritualitatea, sugerând o fuziune între sine și peisajul românesc. Vorbitorul invită ascultătorul să se abandoneze acestei experiențe mistice, unde granițele dintre realitate și imaginație se estompează.