Tudor Arghezi – Greierele

Greierele.
A-nceput un greiere
Casa s-o cutreiere.
Șuieră
Și fluieră
Și să dormi nu te mai lasă;
Parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
Că mi-a luat-o el odaia
Și mă bate la ureche
Struna lui de sîrmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
Îmi iau traista și mă mut.
Ai văzut nerușinare?
Sâmbăta, amiaza mare,
Fără nici o-nștiințare,
A venit, s-a instalat
Și s-a pus și pe cântat.
Eu ca omul așezat,
Nu pun mâna pe pian
Decât rar, din an în an,
Pe oboi sau clavecin:
Să nu supăr pe vecin –
Dar și-atuncea cu măsură
Și cu degetul la gură,
Cânt vreo polkă sau vreo horă,
Pân’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
Prea puțin de noi îi pasă.
Îl tot caut în zadar
Și nu dau de lăutar.
Dintr-un dring cu limba frântă,
El s-a pus pe chef și cântă,
Undeva, printr-un ungher,
La umbrelă, la cuier;
Îl aud de peste tot,
Și din podini și din pod
Și nu mă pricep cum face
Că-l aud și-atunci când tace.
De cinci ori am ațipit
Și de cinci ori m-a trezit
Oaspele afurisit.
Mă frământ, ascult, aștept
Cu dușmanul să dau piept,
Dar el, molcom și huihai,
Dă din cobză și din nai;
Ori că zgârie pe scripcă,
Ori că râcâie o șipcă,
Câteodată pare, parcă,
Pe sticlete că-l încearcă
Sau că-ncinge pe departe
Pila-n ciob de sticle sparte,
C-are multe și destule
Și gâtleje, dar și scule.
Și.. atunci? Am luat în gură
Apă, și cu-o stropitură
L-am scos dintr-o crăpătură.
Nimerisem, subt perdea,
Într-un colț de dușumea,
Îl văzui, se scutura,
Și nu mai putea cânta.
Udă, leoarcă, răgușită,
Vocea-i moale e scâncită,
Și caricatura bearcă
A uitat să mai și meargă,
Mi se face, însă milă
de făptura lui umilă.
Suferințele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cântă?
Gândul asta mă-nspăimântă.
Știe, oare, oarecine,
Viața lui de unde vine?
Tot ce poate, orișiunde,
E să cânte ghersuri ciunte,
Și câtu-i de mititel
Numai gura e de el.
Ca o trâmbiță – și nu zici
C-are-n gușe zece muzici?
Știe-atâtea. vai, săracul,
A cânta, – ca pitpalacul,
Și -are dreptul ticălos
Să nu cânte nici frumos.
Graiul lui e de-așa fel
Că-l pricep ai lui și el.
I-am prins trupul de un dram
Și i-am dat drumul pe geam,
Și-auzindu-l iar, de jos,
I-am urat: -” Mergi sănătos!”.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980