Ca să te-ating, târâș pe rădăcină,
De zeci de ori am dat cete-o tulpină,
În câmp, în dâmb, în râpi și-n pisc,
Viu când mă urc, și trist când iar mă isc.
Am fost un pai și am răzbit în munte,
Molift înalt și mândru că pui punte
Pe creștet, din lume către veac.
Și-am ascultat bătaia-i de tictac.
Hrănit cu piatră și-adăpat cu vânt,
De-a fi-n vecii o streajă mă-nspăimânt.
Mi-e foame de nisip și lut
Și dor de apele din care n-am băut.
M-aș umili acum și m-aș ruga:
Întoarce-mă, de sus, din calea mea.
Mută-mi din ceață mâna ce-au strivit-o munții
Și, adunată, du-mi-o-n dreptul frunții.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a se întoarce la origini, după o viață de ascensiune și transformare. Vorbitorul se simte obosit de rolul său actual și tânjește după simplitatea și umilința de la început.