Versuri corectate și adnotate
Șoimiiîntotdeauna depărtați de ochii tăi,mai rar i-ai putut vedea de aproape.Unul ca Etretat care supravegheastângaciul joc al puilor.Alți doi în Grecia, pe drumul către Delfi,o-ncăierare de moi pene și două ciocuritinere cu îndrăzneală dar inofensive.Îți plăcea viața din fărâmături,cea care iese din urzeala eiinsuportabilă.
«N-am fost niciodată sigur că sunt pe lume.»«Frumoasă descoperire, mi-ai răspuns, și eu?»«Oh, lumea tu ai gustat-o nițel, chiar dacăîn doze homeopatice. Dar eu…»
Inundația a-necat *pack-ul* cu mobile,cu hârtii, cu tablouri care se-ngrămădeauîntr-o pivniță-nchisă cu un lacăt dublu.Poate că au luptat orbește marochinurileroșii, nesfârșitele dedicații ale lui Du Bos,timbrul cerat cu barba lui Ezra,Valery-ul lui Alain, originalulCânturilor Orfice – și-apoi vreun pămătufde ras, o mie de nimicuri, ca și toatemuzicile compuse de fratele tău Silvio.Zece, douăsprezece zile sub … Citește mai mult
Studiasem pentru lumea de apoiun fluierat, un semn de recunoaștere.Încerc să-l modulez având speranțacă suntem morți deja, fără s-o știm.
Fratele tău a murit; tu eraicopila cea zburlită ce privește„în poză” în ovalul unui portret.A scris muzici inedite și nemaiauzite,azi îngropate într-un cufăr sau ajunsela topit. Poate că le reinventeazăvreunul, fără s-o știe, dacă ce-i scris e scris.Îl iubeam fără a-l fi cunoscut.Nimeni nu-și amintea de el, decât doar tu.N-am făcut cercetări: acum e inutil.După … Citește mai mult
Am atârnat în încăperea mea dagherotipultatălui tău copil: are peste un secol.În lipsa celui propriu, atât de tulbure,încerc să reconstitui, dar e zadarnic,pedigree-ul tău.Noi n-am fost cai, datele ascendențilornu sunt în almanahuri. Cei care-au presupuscă știu nu erau ei înșiși existenți,și nici noi pentru ei. Și-atunci? Totuși rămânecă s-a-ntâmplat ceva, poate un fleaccare e totul.Poezii … Citește mai mult
Moartea nu te privea.Chiar câinii tăi muriseră, și mediculde nebuni poreclit unchiul dement,și mama ta, și „specialitatea” eide broaște cu orez, triumf al locului,și tatăl tău care dintr-o mini-efigiemă veghea zi și noapte din perete.Totuși moartea nu te privea.La funeralii trebuia să merg,ascuns într-o mașină, să rămân departede lacrimi și importunare. Nu-ți mai păsade viață, … Citește mai mult
La Saint James din Paris va trebui să cero încăpere, cu un pat. (Nu le placclienții desperecheați). Și tot așaîn falsul Bizanț al hotelului tăuvenețian; pentru a căuta apoi îndatăcămăruța telefonistelor, prietenede totdeauna ție; și să plec,după ce-i descărcat arcul mecanicdorința de-a te revedea, de-ar fiși numai într-un gest sau obicei.
Xenia (II) – 5 – 245 &Am coborât, dându-ți brațul, cel puțin un milionde scăriși-acum când nu mai ești la fiecare pas e vidul.Chiar și așa lunga noastră călătorie a fost scurtă.A mea durează încă, dar nu-mi mai folosesclegăturile, rezervările,capcanele, insultele celui ce credecă realitatea e ceea ce se vede.Am coborât milioane de scări dându-ți … Citește mai mult
După lungi căutărite-am regăsit la barul Avenidada Libertade; o iotă nu știaidin portugheză sau mai curând o vorbăsingură: Madeira. Micul pahar venicu un adaos de languste.Seara m-au comparat cu lusitaniicei mai mari având nume cu neputințăde pronunțat și pe deasupra cu Carducci.Deloc mișcat te vedeam plângândde râs ascunsă într-o lumepoate că plictisită dar cu înțepare.