Fratele tău a murit; tu erai
copila cea zburlită ce privește
„în poză” în ovalul unui portret.
A scris muzici inedite și nemaiauzite,
azi îngropate într-un cufăr sau ajunse
la topit. Poate că le reinventează
vreunul, fără s-o știe, dacă ce-i scris e scris.
Îl iubeam fără a-l fi cunoscut.
Nimeni nu-și amintea de el, decât doar tu.
N-am făcut cercetări: acum e inutil.
După tine-am rămas eu singurul
pentru care-a trăit. Dar e posibil,
tu știi, o umbră să iubim, înșine umbre.
Sensul versurilor
Piesa este o meditație asupra morții fratelui Xeniei și a uitării lui de către ceilalți. Naratorul exprimă un sentiment de afecțiune pentru cel decedat, deși nu l-a cunoscut personal, și reflectă asupra ideii că uneori iubim umbre, amintiri ale unor persoane care nu mai sunt.