Versuri corectate și adnotate
IMâinii mele-i rămâneun gest cu care-nspăimântă;pe vechile pietrepică jilav din stâncă.Aud doar acest ciocănit,şi inima-mi bate şi-ngânăal stropilor mers istovit şi piere-mpreună.Mai iute de-ar picura,un animal de-ar veni.Mai luminos fu cândva –.Dar ce putem şti. IIGândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,până în locu-acela mic ar împietri,în care … Citește mai mult
Fără zvâcnirea sângelui în vine,Nici când nu aud cuvântul „evadare”Și fără să tresar, pusă pe fugă,Ca pasărea cu aripa-n așteptare!Nici când nu aud de temniți greleCum că ocnașii le zdrobesc,Fără să zgâlțâi propriile-mi gratiiȘi iarăși să mă prăbușesc!
Traian:Atât de adânc a intrat pumnalul în victimă,Atât de lejer a intrat în carne căDoar sângele țâșnind, sunetul oaselor trosnind,Trezesc în el sentimentele ce le caută de-atâta timp.Transformă dorința-n sentință,Cu bună știință, dar cu rea credință,Tind să zic celor ce nepăsători pe-alături au trecut,El i-a înțeles perfect, dar asta l-a făcut să-i urască mai mult.Admirându-și … Citește mai mult
Alături de temniță, pe-o rană, pe-o coastă,cimitirul nostru tace, adastă,așteaptă sicrie săracecu număr de smoală scris pe capace.Cimitir fără iarbă, doar humăocolit ca o molimă neagră de ciumă,cimitir fără povesteunde nu-ngenunchează neveste,unde mame nu plâng,unde nu s-aud lacrimi de țânc.Crucile strâmbe și șchioapevrură să fugă, să scape,dar numai o clipă rebele– parcă somate de sentinele … Citește mai mult
Alături de temniță, pe-o rană, pe-o coastă,cimitirul nostru tace, adastă,asteaptă sicrie săracecu număr de smoală scris pe capace.Cimitir fără iarbă, doar humăocolit ca o molimă neagră de ciumă,cimitir fără povesteunde nu-ngenunchează neveste,unde mame nu plâng,unde nu s-aud lacrimi de orfane.Crucile strâmbe și schioapevrură să fugă, să scape,dar numai o clipă rebele– parcă somate de sentinele … Citește mai mult
Uneori, noaptea, dintre ziduri severefur prin poartă de fier ferecatăo zdreanţă de stradă sau câte-o muiere.Cu gură mai roşie ca o muşcată.Un haimanalâc pe chei până-n zori.Ah! O beţie-ntr-o crâşmă uitată;şi dragostea ridicată de subţiorimuşcată şi îmbrăţişată.Seara, sub mâna ce vrea să alintepâinea de orz şi tărâţăputernică, neagră, fierbinte,zvâcneşte viu ca o ţâță..Dar nu! Celula … Citește mai mult
Din tot, ne-a mai rămas aieveAcest zid grav, aceste dreve.Crunt ferecați în piatră sură,Cu pumnii strânși, tăcem din gură. Strângând din dinți, primim de-a valmaScuipatul, fierea și sudalma.Când ne-mbrâncesc și când ne-njură,Cu pumnii strânși, tăcem din gură. Ei – zidul, beciul, temnicerii.Noi – numai cremenea tăcerii.Ei – lanțuri și bătăi și ură.Noi – uriaș îngheț … Citește mai mult
Aiudule, Aiudule,temniță cruntă,fă-te, zăludule,piatră măruntă.Focul mănânce-te,că nu te saturi.Mereu vrei scânceteși bei oftaturi.Vântul destramă-te,că nu-ți ajunge– și-n marea-ți foamete –mereu vrei sânge.Apele facă-teape ca ele,lacrimi din lacăteplâns de zăbrele.Grindina ‘ndoaie-te,spele-te ploaie,lanțuri și geamătesă ți le-nmoaie.Aiudule, Aiudule,fiară năucă,face-te-ai, crudule,scrum și nălucă.
Lui Guersivez poruncă îi dădu Afrasiab:„Lanțuri grele pregătește și o temniță-n pământleagă brațele-amândouă ale lui Bijan în fier,ferecă-l din tălpi în creștet într-un lanț de la Bizanțmai vârtos decât otgonul unui pod, și-așa legat,țintuiește-l în piroane; și pe urmă dă-i un brâncisă se prăbușe în groapă, greu, cu capu-n jos, nicicândsă mai vadă Soare, Lună!.. … Citește mai mult
Estimp Tahamtan își puse zale, platoșă din Rum,și își încheie toți bumbii; apoi se înfățișăcelui care-i Stăpânul Soarelui și Lunii, Lui,copleșit și-adânc cerându-i ajutor și adăpost,zise: „Fie să se stingă ochiul celor păcătoși!Fie să am vlagă-n vine cât să-l mântui pe Bijan!”Porunci celor tovarăși să se strângă-n cingătorigata pentru răzbunare; puseră la telegarișei învăluite-n pielea … Citește mai mult